Proiectil exploziv descoperit pe un teren agricol din Putineiu
Un proiectil exploziv a fost descoperit, în această după-amiază, pe un teren arabil din comuna Putineiu. Acesta a fost scos la suprafață în urma lucrărilor agricole. La fața locului s-au deplasat pirotehnicienii din cadrul ISU Giurgiu și un echipaj de poliție. Specialiștii ISU au constatat că este vorba despre un proiectil exploziv, calibrul 76 mm. Muniția a fost ridicată și transportată în siguranță, urmând să fie distrusă.
Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare.
În primul rând, nu trebuie să le atingă sau să le lovească, indiferent dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață. Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente.
Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acțiune poate provoca explozii. Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

