Incendiu violent în localitatea Dărăști-Vlașca
Două case și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări, în această după-amiază, în localitatea Dărăști-Vlașca. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul în aer liber lăsat nesupravegheat, într-o curte. Vegetația uscată din apropiere s-a aprins și, din cauza vântului, focul s-a extins la casele și anexele vecinilor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stațiilor Mihăilești și Colibași, Punctului de Lucru Călugăreni, Detașamentului Giurgiu și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, cu șapte autospeciale de stingere.
Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta la acoperișul caselor, în anexe și la vegetație uscată, existând pericolul de propagare și la alte locuințe.
La unul dintre proprietari, au ars acoperișul casei în totalitate (circa 100 mp) și s-au deteriorat tavanele, pereții, ferestrele, centrala termică, mobilierul și alte bunuri.
La cel de-al doilea proprietar, au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 200 mp, mobilier, electrocasnice și trei anexe, cu bunurile din interior. De asemenea, s-au deteriorat ferestrele, pereții, tavanele, centrala termică și alte bunuri.
În incendiu au fost surprinse și 20 de găini. În această gospodărie, pompierii au salvat o bucătărie de vară și alte 20 de păsări.
În curtea de unde a pornit incendiul au ars vegetație uscată și mărăciniș, pe o suprafață de aproximativ 2.000 mp.
Pentru a preveni incendiile, reamintim faptul că pregătirea hranei prin utilizarea focului deschis trebuie realizată doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți.
De asemenea, atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.