Conferință de presă: Peste 5.900 de misiuni, în anul 2025

În anul 2025, principalele direcții de acțiune ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vlașca” al Județului Giurgiu au vizat:

În anul 2025, principalele direcții de acțiune ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vlașca” al Județului Giurgiu au vizat:
  • asigurarea intervenției rapide și eficiente în situații de urgență în zona de competență a inspectoratului;
  • dezvoltarea și creșterea capacității operaționale de răspuns;
  • continuarea perfecționării cooperării și creșterea eficienței managementului integrat în situații de urgență, cu toate componentele Sistemului Județean de Management al Situațiilor de Urgență;
  • conștientizarea populației, a instituțiilor și a agenților economici asupra respectării și aplicării prevederilor legale în domeniul prevenirii situațiilor de urgență;
  • și nu în ultimul rând, pregătirea continuă a personalului operativ pentru îndeplinirea misiunilor specifice.
Peste 25.800 de apeluri “112”
În anul 2025, peste 25.800 de apeluri la numărul unic de urgență 112 au fost direcționate către pompieri, acestea vizând incendii, accidente rutiere și casnice, explozii, inundații, efecte ale fenomenelor meteorologice periculoase, precum și misiuni de acordare a primului ajutor, salvare de persoane sau animale.
Ca urmare a acestor solicitări, subunitățile inspectoratului au fost angrenate în 5.960 de intervenții, recunoașteri și exerciții, ceea ce înseamnă o medie zilnică de aproximativ 17 misiuni, în scădere cu aproximativ 12% față de anul 2024.
3.510  intervenții SMURD
Din totalul misiunilor, 3.510 au fost intervenții ale echipajelor SMURD, acestea având o pondere de 59%, ceea ce confirmă rolul esențial al componentei medicale în activitatea operativă a inspectoratului.
În urma acestor intervenții, peste 3.500 de persoane au fost asistate de paramedicii giurgiuveni, o parte dintre acestea necesitând transportul de urgență la unități spitalicești pentru investigații și tratament de specialitate. Totodată, numărul intervențiilor SMURD a înregistrat o scădere de 17% față de anul 2024.
În ceea ce privește tipologia cazurilor gestionate de echipajele SMURD, cele mai multe intervenții au fost determinate de afecțiuni medicale generale, urmate de traumatisme, afecțiuni cardiace, evenimente rutiere și intoxicații.
210 polițiști instruiți în domeniul acordării primului ajutor
În vederea creșterii nivelului de pregătire în domeniul acordării primului ajutor, au fost organizate activități de instruire pentru personalul din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, în urma cărora 210 polițiști au fost instruiți și certificați.
Activitățile, susținute de coordonatorul SMURD și de paramedici, au constat, atât în pregătire teoretică, cât și practică, fiind prezentate: suportul vital de bază la adult, copil și sugar; poziția laterală de siguranță; dezobstrucția căilor aeriene la adult, copil și sugar; imobilizarea / extragerea de urgență; hemostaza provizorie (oprirea unei hemoragii); manevrele de resuscitare; situațiile speciale frecvent întâlnite (exemple: pacient electrocutat; înecat; intoxicat; AVC; victimă a unui accident) etc.
955 de incendii
În completarea misiunilor de asistență medicală de urgență, o componentă importantă a activității operative o reprezintă intervențiile pentru stingerea incendiilor. Astfel, din numărul total al acțiunilor de intervenție, 955 au fost incendii, după cum urmează:
  • 259 incendii în locuințe, gospodării, clădiri - în scădere cu 16%. Intervențiile au vizat, în principal, limitarea propagării focului, protejarea vieții persoanelor și reducerea pagubelor materiale
  • 43 de incendii de autovehicule, în scădere cu 24%, evenimente produse atât în trafic, cât și în parcări sau gospodării, care au necesitat intervenții rapide pentru prevenirea extinderii incendiilor către alte bunuri
  • 653 de incendii de miriști și vegetație uscată, în scădere cu 9% față de anul 2024. Acestea reprezintă, în continuare, o categorie semnificativă de misiuni, cu impact asupra mediului, terenurilor agricole și, în unele situații, asupra bunurilor cetățenilor.
Analiza cauzelor de producere a incendiilor evidențiază faptul că principala sursă de aprindere a fost scurtcircuitul, responsabil pentru aproximativ 40% din totalul incendiilor. Acesta este urmat de jar sau scântei, care au generat circa 23% dintre evenimente, precum și de flacăra deschisă, cu o pondere de 20%.
Cauzele probabile includ efectul termic al curentului electric, în proporție de 9%, și alte surse, care au reprezentat 5% din total.
În funcție de tipul obiectivelor afectate, se constată că majoritatea incendiilor au avut loc la construcții și locuințe individuale, acestea însumând 69% din total. Mijloacele de transport au fost implicate în 14% dintre cazuri, în timp ce locuințele multifamiliale au înregistrat un procent redus, de 1%. Restul de 14% au vizat alte tipuri de obiective.
Acestea au fost stinse independent și în cooperare cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.
Pe lângă intervențiile pentru stingerea incendiilor, celelalte acțiuni au vizat:
  • înlăturarea efectelor generate de inundații și fenomene meteorologice periculoase în 81 de situații, cele mai multe dintre acestea fiind înregistrate în luna octombrie, când mai multe localități s-au aflat sub incidența unor coduri roșu și portocaliu de ploi torențiale. Creșterea la acest tip de intervenții este de 285% față de anul 2024;
  • asanarea muniției - șapte misiuni, în scădere cu 58% față de anul 2024, ca urmare a reducerii numărului de elemente de muniție descoperite pe raza județului;
  • asistența persoanelor - 221 de misiuni, care au vizat sprijinul acordat Serviciului Județean de Ambulanță, transportul pacienților supraponderali, precum și intervenții pentru deblocarea ușilor în situații de urgență, în creștere cu 18%;
  • protecţia mediului - 15 acțiuni constând, în special, în sablarea carosabilului și îndepărtarea substanțelor periculoase în vederea prevenirii accidentelor rutiere și a poluării mediului, în scădere cu 59%; 
  • salvarea animalelor - 55 de intervenții, acestea fiind surprinse în incendii sau în alte medii periculoase, în creștere cu 14%;
  • asigurarea sau supravegherea zonei de producere a situaţiilor de urgență- 313 de misiuni, în creștere cu 21%. Aceste intervenții au rolul de a proteja populația, de a facilita intervenția celorlalte structuri și de a preveni producerea unor evenimente secundare;
  • alte intervenții în situaţii de urgenţă - 130 de cazuri, în scădere cu 17%;
  • misiuni în sprijin - 112, în creștere cu 28%;
  • iar 254 au reprezentat sesizări neconfirmate, în scădere cu 0,7%.
De asemenea, s-au desfășurat 232 misiuni de recunoaștere a obiectivelor, în scădere cu 26% și 75 de exerciții, tot în scădere, dar cu 39%.
Antrenamente, exerciții de alarmare / evacuare cu forțe și mijloace în teren
În anul 2025, au fost organizate patru exerciții tactice județene, dintre care două cu forțe și mijloace în teren, având ca obiectiv verificarea nivelului de pregătire a personalului, a timpilor de răspuns, a fluxului informational, testarea tehnicii de intervenție și îmbunătățirea cooperării dintre instituții.
Exercițiile au vizat riscuri specifice, precum accidente și incendii în activitățile de transport, accidente, avarii, explozii și incendii în activități de depozitare a produselor periculoase, cu impact în afara amplasamentului, precum și gestionarea situațiilor generate de epizootii și cutremure.
În anul 2025, au fost planificate 54 antrenamente de înștiințare împreună cu autoritățile publice locale și operatori economici. De asemenea, s-au desfășurat 14 exerciții de alarmare și evacuare la nivelul unităților administrativ teritoriale.
Activitatea Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit în patru ședințe ordinare și opt extraordinare, în urma cărora au fost adoptate 12 hotărâri. Au fost transmise 296 de mesaje referitoare la informări, atenționări sau avertizări hidro-meteo.
Pentru monitorizarea evoluției situației operative a fost activat, de patru ori, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției și a fost operaționalizată grupa operativă a ISU Giurgiu în lunile mai, august și octombrie.
Peste 800 de controale desfășurate de Inspecția de Prevenire
În anul 2025, în domeniul prevenirii situațiilor de urgență, au fost efectuate 812 controale de prevenire, în creștere cu 29% față de anul 2024, repartizate astfel:
  • cinci la obiective de investiții
  • 427 la operatori economici
  • 285 la instituții publice
  • șase la construcții hidrotehnice
  • 31 la  localități
  • 10 la Serviciile Private pentru Situații de Urgență
  • nouă inspecții comune la operatori Seveso
  • 39 de audituri la persoane autorizate care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor.
Inspectorii de prevenire au desfășurat instruiri în domeniul situațiilor de urgență, astfel:
  • 361 la operatori economici
  • 304 la instituții 
  • 79 la localitățile județului.
Au fost aplicate 3.591 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea:
  • 3.308 au fost avertismente scrise, în creștere de 34%;
  • și 283 au fost amenzi în cuantum de peste 4.000.000 lei, în creștere cu 24%;
De asemenea, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale complementare ce au vizat pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu.
558 de solicitări în domeniul avizării-autorizării
În domeniul avizării / autorizării, în anul 2025, au fost primite și soluționate 558 de solicitări. 412 solicitări au fost pentru emiterea avizelor de securitate la incendiu și protecție civilă, iar 98 pentru emiterea autorizațiilor de securitate la incendiu și protecție civilă. De asemenea, în 39 de situații au fost emise puncte de vedere referitoare la avizarea planurilor urbanistice, iar în nouă cazuri solicitările au vizat acordul pentru comercializarea artificiilor și organizarea jocurilor de artificii cu produse pirotehnice.
În paralel, la nivelul județului au fost organizate activități menite să dezvolte un comportament preventiv în rândul cetățenilor.
Au fost organizate acțiuni tip „Ziua Porților Deschise; expoziții de tehnică; acțiuni de informare preventivă în municipiu și județ; lecții deschise și de prim ajutor;  acțiuni în biserici, sub sloganul „Împreună, mai pregătiți”; acțiuni de informare, sub genericul  “Alege să înoți doar în siguranță”; acțiuni în cadrul Săptămânii Protecției Civile, Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor”, Programelor “Școala Altfel”, “Școala Verde” și campaniei Marți -13”.
În toate localitățile au fost continuate campaniile „Nu tremur la cutremur”, „RISC,Ai grijă la cea mai mare grijă - siguranța copilului tău, Împreună pentru siguranță, Stop incendiilor de vegetație uscată și FOC.
Pregătirea pentru intervenție și reziliența comunităților
În vederea creșterii nivelului de pregătire al personalului operativ s-au organizat activități de pregătire continuă punându-se accent pe cunoașterea tehnicii de intervenție, a echipamentelor și pe dezvoltarea capacității de rezistență la efort.
Pentru creşterea nivelului de pregătire a personalului operativ au fost organizate cursuri de pregătire / formare profesională coordonate de IGSU și stagii de perfecționare în diferite domenii.
În anul precedent au fost verificate și avizate 29 de Planuri de pregătire în domeniul situațiilor de urgență din cadrul Serviciilor Voluntare sau Private pentru Situații de Urgență. Au fost acordate patru avize pentru sector de competență SPSU.
Pe linia pregătirii populației, au fost organizate 56 de exerciții de evacuare în caz de incendiu sau cutremur, cu participarea a peste 7.000 de elevi și cadre didactice.
În același context, s-au desfășurat concursurile „Cu viața mea apăr viața” și „Prietenii Pompierilor”, la care au participat câte 13 echipaje din municipiu și județ.
De asemenea, au fost organizate concursurile profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, la faza județeană participând 22 de pompieri civili.
Tot anul trecut, echipajul ISU Giurgiu a participat la Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, care a reunit loturile reprezentative ale inspectoratelor din șase județe, obținând locul al III-lea la proba „Descarcerare din vehicule”, în cadrul etapei zonale.
În ceea ce privește Programul „Salvator din pasiune”, în anul anterior 18 persoane au parcurs cursul de pregătire în acordarea primului ajutor de bază, contribuind la consolidarea spiritului civic și a capacității de răspuns în situații de urgență.
De astăzi și până pe data de 17 februarie persoanele interesate se pot înscrie pentru o nouă sesiune de pregătire. Activitatea constă în parcurgerea mai multor etape de instruire înainte de a putea participa efectiv în misiune alături de paramedici. De la teme introductive privind structura, misiunile și atribuțiile IGSU, până la noțiunile și tehnicile de acordare a primului ajutor în diferite situații, toate vor fi parcurse pe timpul activităților de pregătire.
Logistica
În anul 2025, inspectoratul a dispus de 91 de mijloace de intervenție terestră, intervenția în mediul acvatic fiind asigurată cu șapte ambarcațiuni.
Gradul de uzură a tehnicii de intervenție rezultă în principal din vechimea acesteia, care se prezintă astfel:
  • 12 ambulanțe și o autospecială de transport personal și victime multiple din care:
                 - două autospeciale cu o vechime sub 5 ani
                 - cinci autospeciale cu o vechime între 5 și 10 ani
                 - cinci autospeciale cu o vechime peste 10 ani
  • 18 autospeciale pentru stingerea incendiilor, două autospeciale cu hidroperforare și două autocisterne:
                -  12 cu o vechime sub 10 ani
                -  opt cu o vechime între 10 și 20 ani.
  Managementul resurselor umane
Dinamica situației încadrării cu personal la sfârșitul anului 2025, arată faptul că statul de organizare al unității este completat în proporție de 68%.  Pe categorii de personal, situația încadrării se prezintă astfel:
           -  82 % ofițeri                              
           -  86 % maiștri militari              
           -  74 % subofițeri                       
           -  37 % soldați-gradați profesioniști
           -  75 % personal civil.
Pentru rezultate bune și foarte bune în activitatea desfășurată au fost înaintați în gradul următor, la termen și înaintea expirării stagiului minim în grad, 11 ofițeri, un maistru militar și 27 de subofițeri. 
Principalele direcții de acțiune şi obiective pentru anul 2026
  • asigurarea capacității de răspuns pentru gestionarea situațiilor de urgență și acoperirea riscurilor identificate la nivel județean
  • consolidarea capacității de pregătire în situații de urgență a populației, a autorităților, precum și a instituțiilor și operatorilor privați
  • creșterea nivelului de pregătire profesională a personalului, prin desfășurarea de exerciții tactice, sesiuni de pregătire și participarea la cursuri de perfecționare, în vederea îmbunătățirii capacității de intervenție în situații de urgență;
  • dezvoltarea mecanismelor de cooperare intra/interinstituționale și creșterea gradului de interoperabilitate cu celelalte componente ale Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență;
  • acoperirea nevoilor de personal.
 

Documente