Conduceți prudent: accident rutier pe A1

Șase persoane au fost transportate la spital, în urma unui accident rutier ce s-a produs în această după-amiază, pe Autostrada 1, la km 35, pe sensul de circulație București - Pitești. Evenimentul a avut loc între localitățile Florești-Stoenești, fiind implicate două autoturisme.

Din informațiile primite, în eveniment ar fi implicate opt persoane, iar două dintre acestea ar fi încarcerate.

Având în vedere numărul ocupanților, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului, au fost alocate o autospecială de stingere, cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD de la ISU Giurgiu și două ambulanțe aparținând  Serviciului Județean de Ambulanță. În sprijin, forțele locale de intervenție au fost suplimentate cu o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă și două ambulanțe SMURD de la ISU BIF.

Patru adulți și doi copii au fost transportați la spital pentru investigații de specialitate.

Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

ISU Giurgiu recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Documente