Conduceți prudent: accident rutier în localitatea Găiseni

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, în localitatea Găiseni. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și ISU Dâmbovița cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, două SAJ și poliția.
În sprijin, a fost solicitată și o unitate de terapie intensivă mobilă de la ISU București-Ilfov.
Echipajele medicale au preluat și transportat la unități spitalicești un bărbat în vârstă de 37 de ani (șofer), o femeie de 28 de ani și o fetiță de aproximativ 8 ani, aceasta fiind însoțită de tatăl său. Bărbatul a fost monitorizat de paramedici la locul evenimentului.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
În continuare, pompierii rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Documente