Briefing de presă: Bilanțul „Săptămânii Protecției Civile” și recunoașterea meritelor voluntarilor SMURD
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Vlașca” al județului Giurgiu a organizat, astăzi, un eveniment dedicat recunoașterii meritelor voluntarilor SMURD care s-au evidențiat în anul 2025 prin profesionalism, implicare și rezultate remarcabile în misiunile desfășurate. Activitatea a marcat, totodată, încheierea oficială a manifestărilor dedicate „Săptămânii Protecției Civile.
Pe parcursul unei săptămâni, în municipiul și în 27 de comune din județul Giurgiu, au fost organizate acțiuni menite să dezvolte comportamentul preventiv în rândul populației. Mii de cetățeni au participat la puncte de informare preventivă, exerciții de evacuare în caz de cutremur organizate în unități de învățământ, lecții de prim ajutor, activități de tip „Ziua Porților Deschise” și expoziții de tehnică specifică intervențiilor în situații de urgență.
Sub sloganul „Împreună, pentru o comunitate mai rezilientă”, specialiștii au abordat teme precum:
- pregătirea pentru situații deosebite, cum ar fi cutremurele sau inundațiile;
- folosirea responsabilă a instalațiilor electrice și de gaze;
- verificarea sobelor și a coșurilor de fum, dar și curățarea periodică a acestora.
Datele statistice evidențiază necesitatea acestor demersuri preventive: în anul precedent, la nivelul județului Giurgiu au fost înregistrate peste 250 de incendii în locuințe, gospodării și alte clădiri. Cauzele principale au fost instalațiile și aparatele electrice defecte, jarul sau scânteile căzute pe materiale combustibile, utilizarea focului deschis în spații neprotejate și coșurile de fum defecte ori necurățate.
Un element important pentru creșterea gradului de siguranță al populației îl reprezintă includerea județului Giurgiu în campania națională „Detector pentru Viață”, derulată de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Începând cu luna aprilie a.c., 500 de familii din județ vor beneficia, gratuit, de instalarea unor detectoare de fum și monoxid de carbon, echipamente donate de E.ON și Delgaz Grid.
În perioada următoare, cu sprijinul autorităților locale, vor fi identificate familiile din mediul rural care locuiesc în imobile construite înainte de anul 2000 și care utilizează combustibil solid pentru încălzire și prepararea hranei. Prioritate vor avea familiile care au copii, persoanele vârstnice, inclusive cele singure sau cu dizabilități, obiectivul principal fiind reducerea riscului producerii unor tragedii cauzate de incendii sau intoxicații cu monoxid de carbon.
În cadrul „Săptămânii Protecției Civile” au fost organizate, de asemenea, exerciții de evacuare și lecții de prim ajutor în șase unități de învățământ din municipiu și județ, cu scopul instruirii elevilor și cadrelor didactice privind comportamentul adecvat în situații de urgență. Totodată, au fost distribuite materiale informative din cadrul campaniilor naționale „RISC”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, „Împreună pentru siguranță” și „Nu tremur la cutremur”.
Evenimentul de astăzi a avut ca moment central recunoașterea meritelor a 18 voluntari SMURD, care au demonstrat dedicare, spirit civic și profesionalism în misiunile de acordare a primului ajutor calificat. 15 dintre aceștia au putut fi prezenți la activitate, fiind implicați constant în intervenții și acțiuni de informare preventivă. Prin acest gest simbolic, instituția și-a exprimat aprecierea pentru contribuția lor esențială la salvarea de vieți și la consolidarea culturii preventive în rândul comunității.
Activitățile desfășurate în această perioadă reconfirmă faptul că pregătirea continuă, colaborarea interinstituțională și implicarea voluntarilor reprezintă piloni esențiali ai unui sistem eficient de gestionare a situațiilor de urgență. Prin eforturi comune, contribuim la dezvoltarea unei comunități mai sigure și mai bine pregătite pentru a face față riscurilor.


