Accident între un tren marfar și o cisternă

Pompierii au fost solicitați să intervină astăzi, în jurul prânzului, la un accident feroviar produs la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Voestalpine din municipiul Giurgiu. O cisternă încărcată cu motorină a fost acroșată de un tren marfar format dintr-o locomotivă și trei vagoane, de asemenea încărcate cu motorină.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SAJ, echipaje de poliție, reprezentanți ai Gărzii de Mediu și ai Sucursalei Regionale de Căi Ferate București.
În urma coliziunii, locomotiva și cisterna au fost avariate, fiind înregistrate scurgeri de motorină pe terasamentul căii ferate și pe câmp.
Vagoanele trenului nu au fost afectate.
Șoferul cisternei și mecanicul locomotivei au fost monitorizați de echipajul SAJ la locul evenimentului.
Pompierii asigură măsurile de prevenire a incendiilor, urmând ca motorina să fie transvazată într-o altă cisternă.
În continuare, pompierii rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Documente