Intervenții în municipiul Giurgiu în urma ploilor abundente

La nivelul județului Giurgiu, toate instituțiile cu rol în managementul situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice periculoase au fost și sunt în alertă, pregătite să intervină pentru salvarea vieții și protejarea bunurilor materiale ale cetățenilor. Ieri seară, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit în municipiul Giurgiu pentru:

 
  • evacuarea apei acumulate pe partea carosabilă, la intersecția străzilor Ramadan și Oltului, fiind vorba despre o suprafață de aproximativ 30 mp;
  • evacuarea apei dintr-o curte pe Ulicioara Vidra, până la sosirea unei echipe de la societatea care se ocupă cu preluarea și epurarea apelor uzate.
Reamintim faptul că județul Giurgiu se află astăzi, până la ora 10:00, sub o atenționare tip cod galben de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului. Se vor înregistra averse, iar în intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25-40 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45-65 km/h.
Evoluţia fenomenelor meteorologice este permanent monitorizată, atât prin Centrul Operaţional al ISU Giurgiu, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență. Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.
Deoarece există riscul producerii unor inundații locale, recomandăm cetățenilor să:
  • curețe șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
  • nu arunce gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele
  • verifice acoperișul, jgheaburile și burlanele și să le curețe pentru a evita infiltrarea apei în locuință;
  • urmărească buletinele meteorologice şi să respecte recomandările autorităţilor;
  • în cazul unei situații de urgență reale, să sesizeze evenimentul la numărul unic 112.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase și al inundațiilor pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Documente