Conduceți prudent: accident în localitatea Bâcu

O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, în localitatea Bâcu. În eveniment au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea fiind parcat.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, o ambulanță SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă (UTIM) și un echipaj SAJ.

Femeia, în vârstă de 29 de ani, a fost găsită inconștientă, încarcerată în autoturism.  Pompierii au folosit accesoriile speciale pentru extragerea acesteia, fiind preluată de SAJ și transportată cu UTIM la un spital din capitală.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Documente