Atenționare meteo de ninsori

Meteorologii au emis o atenționare de ninsori temporar viscolite și strat de zăpadă, valabilă până marți dimineață, la ora 10:00. Va ninge moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, cu grosimi în general de 10-20 cm. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de până la 45 km/h, viscolind ninsoarea.

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum, informați-vă despre condițiile de trafic.

Puneți în mașină lucruri necesare în caz de urgență: lanțuri antiderapante, lopată pentru zăpadă, lanternă, un sac cu nisip, apă, pături, încărcător pentru telefon.

Aveți grijă unde parcați autoturismele, astfel încât acestea să fie în siguranță. Informaţi-vă permanent asupra condiţiilor meteorologice şi a modului în care evoluează acestea.

În perioada cu vânt puternic, fiți foarte atenți dacă vă deplasați în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți. Dacă este posibil, întrerupeți orice activitate în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția.

Nu atingeți firele de electricitate dacă sunt căzute la pământ și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade ce prezintă semne de degradare.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit pe telefon.

Documente